Premierul a avut o discuție cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România, în cadrul căreia a precizat că investițiile din Planul Național de Redresare și Reziliență vor fi derulate într-o manieră planificată. Scopul este acela de a asigura finanțarea proiectelor care vor putea fi finalizate până la sfârșitul lunii august 2026, conform angajamentelor luate față de Comisia Europeană.
Ministrele responsabile vor prezenta, după consultări cu beneficiarii, lista proiectelor considerate mature, pentru care lucrările au fost deja demarate și care vor continua să primească finanțare. Acest pas urmează să fie realizat după adoptarea proiectului de ordonanță de urgență privind gestionarea fondurilor PNRR.
Proiectele care nu se încadrează în termenul limită sau care nu pot fi finanțate din PNRR vor fi redirecționate către alte programe de finanțare, fie europene, fie din surse naționale.
De asemenea, în cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte legate de reforma administrației publice locale, inclusiv descentralizarea unor decizii, precum cele referitoare la autorizarea jocurilor de noroc, realocarea resurselor umane și reforma impozitului pe proprietate. Au fost abordate și măsuri precum preluarea asistenților personali pentru persoanele cu dizabilități de către structurile descentralizate și reducerea numărului de angajați din sectorul public.
La discuții au participat, alături de premier, vicepremierii, miniștri și alți oficiali de rang înalt, precum și reprezentanți ai asociației municipiilor.