Un avocat din Ploiești, deja cercetat în dosare legate de fraude imobiliare de amploare, a fost trimis în judecată într-un nou caz penal. Acesta este acuzat că a organizat înstrăinări fictive a trei mașini de lux, aparținând cabinetului său de avocatură, pentru a le sustrage de la posibile măsuri asiguratoriu.

În același dosar a fost reținută și o avocată stagiară, suspectată că l-a asistat în operațiunile ilegale. Cei doi sunt acuzați de fals în înscrisuri și abuz de încredere, cu consecințe deosebit de grave, șase persoane fiind vătămate.

Potrivit informațiilor oferite de autorități, faptele s-au petrecut la începutul lunii februarie a acestui an. Autoturismele au fost înstrăinate fictiv, iar printre „cumpărători” a fost identificată o femeie de 79 de ani, fără permis de conducere, din județul Constanța.

Prejudiciul total produs este estimat la aproximativ 442.000 de euro.

Acesta nu este primul dosar în care avocatul este implicat. Într-un alt proces, el urmează să răspundă alături de alți inculpați, inclusiv un notar public și câțiva dezvoltatori imobiliari, pentru fraude legate de proiecte rezidențiale din Ploiești. Prejudiciul în acel caz a fost evaluat la peste 8,7 milioane de euro.