Tulcea și Sulina găzduiesc în acest weekend evenimente culturale de primă importanță, oferind publicului spectacole de teatru, operetă și proiecții de film în aer liber. În centrul municipiului Tulcea are loc Festivalul Internațional de Muzică și Teatru, iar la Farul Vechi din Sulina se desfășoară proiecții de film sub titlul „Farul cu filme”.
Festivalul din Tulcea a debutat vineri seara cu comedia „Chirița în voiaj”, interpretată de elevi ai unei școli private de teatru din Tulcea și Galați. Sâmbătă seara, 30 de artiști au susținut opereta „Silvia” de Emmerich Kálmán, iar duminică seara va avea loc premiera națională a operetei „Lysistrata” de Gherase Dendrino, cu participarea unor soliști români și a unor invitați din Grecia.
După fiecare spectacol, publicul a putut asista la proiecții de film organizate în cadrul caravanei Metropolis – Cinema în aer liber. Printre filmele afișate se numără „Parthenope” de Paolo Sorrentino, „Iubire fără limite” de Gilles Lellouche și „Dl. Aznavour” de Mehdi Idir.
În paralel, la Sulina, asociația Cu drag organizează proiecții de film premiate la festivaluri internaționale. Programul include pelicule precum „Magicianul” și „Anul nou care n-a fost” de Bogdan Mureșanu, „Europolis, the Town of the Delta” de Kostadin Bonev și „Libertate” de Tudor Giurgiu.
Ambele evenimente beneficiază de sprijinul administratiei locale, iar accesul este gratuit pentru public.