Parisul a convocat-o pe ambasadoarea Italiei, după ce vicepremierul Matteo Salvini a făcut declarații considerate inacceptabile la adresa președintelui francez, Emmanuel Macron. Acesta a reacționat astfel în urma discuțiilor privind posibila trimitere a trupor în Ucraina.
În timpul unei vizite la Milano, Salvini a fost întrebat despre eventuala implicare a militarilor italieni pe teritoriul ucrainean după încheierea ostilităților. Ca răspuns, acesta a sugerat că Macron ar trebui să meargă el însuși, purtând cască și luând o pușcă.
Surse diplomatice au precizat că ambasadorului Italiei i s-a reamintit că astfel de declarații subminează relațiile bilaterale dintre cele două țări, care au înregistrat progrese semnificative în ultima perioadă, mai ales în ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei.
Salvini, lider al partidului Lega, apropiat de extrema dreaptă franceză, l-a mai numit în trecut pe președintele francez „nebun”, acuzându-l că ar împinge Europa spre un război cu Rusia.
Pe de altă parte, Franța și Marea Britanie au preluat conducerea unei coaliții de țări care intenționează să trimită contingente militare în Ucraina ca garanție de securitate, pentru a preveni reînceperea ostilităților după semnarea unui acord de pace. Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, se opune acestei inițiative.