Prima ediție a Festivalului Enisala – Unitate la cetate a atras, sâmbătă seara, un număr impresionant de aproximativ 50.000 de participanți. Evenimentul a debutat cu un spectacol aerian și de parașutism organizat de Aeroclubul României, care a captivat privirile spectatorilor. Trei aeronave, dintre care una pilotată de o femeie, au oferit un show memorabil, iar doisprezece parașutiști au coborât din cer, unul dintre ei aducând cu el un steag românesc de mari dimensiuni.
Unul dintre participanți, venit special din Galați, a declarat că a fost prima dată când a asistat la un astfel de spectacol aerian și că a profitat de ocazie pentru a vizita și alte obiective din zonă. După show-ul aerian, publicul a putur să se bucure de recitaluri susținute de formațiile „Perla Deltei” și „ZadunaiskaSici”, precum și de concertele artistilor Alex Velea, The Urs și Zdob și Zdub.
Evenimentul a reprezentat o oportunitate importantă pentru comercianții locali, care au descris festivalul ca fiind o adevărată „gură de oxigen”. Administratorul unei unități de alimentație publică a menționat că mulți clienți au revenit pentru a le mulțumi pentru preparatele servite.
În prima zi, festivalul a înregistrat o participare record, iar organizatorii au invitat participanții să sprijine un copil cu probleme de sănătate din localitate. Seara s-a încheiat cu un foc de artificii, iar programul a continuat duminică, cu apariții ale unor artiști precum Daniela Matache, Sara Mihai, Andra Gogan, Bosquito și Bere Gratis Oficial.
Festivalul se va desfășura până luni seara, când va avea loc un ultim foc de artificii, precedat de concertele formațiilor Acoustic Boys, The Motans și Andra. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Tulcea, Primăria Sarichioi și Autentic Events.
Cetatea Enisala, construită de genovezi în secolul al XIV-lea și ulterior controlată de domnitorul Mircea cel Bătrân, reprezintă unul dintre cele mai importante obiective turistice din județul Tulcea, atrăgând anual mii de vizitatori.