Începe cea de-a 27-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România și un reper de prestigiu în peisajul muzical clasic internațional. Evenimentul, care se desfășoară până pe 21 septembrie, aduce în țară peste 4.000 de artiști din 28 de țări, ce vor susține peste 100 de concerte.
Anul acesta, programul festivalului este structurat pe trei direcții principale: omagierea operei lui George Enescu, promovarea inovației artistice și implicarea comunităților prin extinderea evenimentului în mai multe orașe din țară. Printre noutăți se numără lansarea unor serii de concerte immersive și revenirea operei și baletului în cadrul programului.
Publicul va avea ocazia să asculte peste 45 de lucrări enesciene, de la Rapsodiile Române și Simfoniile sale, până la compoziții camerale mai puțin cunoscute. De asemenea, va fi prezentată opera „Oedipe” într-o producție semnată de regizorul Stefano Poda, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare și cu soliști de talie internațională.
Pe scene vor urca orchestre de renume mondial, precum Royal Concertgebouw Orchestra, Philharmonia Orchestra, Czech Philharmonic și multe altele, alături de tineri virtuozi și ansambluri de cameră.
Festivalul nu se limitează doar la București. Evenimentul va cuprinde și orașe precum Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Brașov, Constanța și altele, oferind publicului din toată țara acces la concerte de excepție. Astfel, festivalul capătă o dimensiune națională, devenind un adevărat brand cultural al României.