Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a declarat că va anunța oficial candidatura sa pentru funcția de primar general al Bucureștiului cel târziu în luna noiembrie, respectând astfel prevederile legale. El a subliniat că organizarea alegerilor în intervalul stabilit de lege este obligatorie și nu poate fi amânată sau negociată în cadrul coaliției de guvernare.

Într-un interviu acordat unei posturi de televiziune, Ciucu a afirmat că respectarea legii este esențială pentru menținerea încrederi cetățenilor în instituții. „Nu poți negocia dacă respecți sau nu legea. Alegerile trebuie să se desfășoare în noiembrie, indiferent de cum privește unele partide această dată”, a precizat el.

Referitor la posibilitatea unui candidat comun al PNL și USR, Ciucu a menționat că toate opțiunile sunt valabile, dar a adăugat că discuțiile pe această temă nu țin de obiectivele coaliției de guvernare. Aceasta, conform spuselor sale, are rolul de a gestiona situația economică a țări și de a promova politicile pro-europene, nefiind o alianță electorală.

El a respins ideea că un candidat comun cu USR ar putea duce la izolarea PSD sau la destabilizarea coaliției, explicând că partidele lucrează împreună doar în scopuri guvernamentale, nu electorale.