Luni, Ministerul Mediului organizează o dezbatere publică cu participarea reprezentanților societății civile, ca parte a procesului de selecție pentru funcția de director general interimar al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Din cei 25 de candidați înscriși până la termenul limită de 18 august, un număr de 17 au trecut de etapa preliminară și au susținut deja interviuri pe parcursul a două zile. Procedura de numire a unui director provizoriu, cu mandat de maximum cinci luni, a fost demarată de Consiliul de Administrație al Romsilva la 11 august.

Candidații au fost evaluați pe baza unor criterii specifice, printre care competențe în management strategic și operațional, guvernanță corporativă, administrarea resurselor forestiere, gestionarea resurselor umane și financiare, precum și abilități de comunicare instituțională. Potrivit procedurii, aceștia trebuie să îndeplinească condițiile legale, să nu se afle în conflict de interese și să prezinte documente care să ateste studiile, experiența și reputația profesională.