În cel mai recent film al său, regizorul român Radu Jude explorează cu un umor negru și excesiv impactul inteligenței artificiale asupra creației cinematografice. Producția, intitulată „Dracula”, se centrează în jurul unui scenarist care recurge la tehnologie pentru a genera povești cu vampiri, dar se confruntă cu rezultate grotesce și pline de vulgarități.
Personajul principal, interpretat de Adonis Tanța, apelează la un software de inteligență artificială pentru a-i oferi inspirație în scrierea unui scenariu. În schimb, mașinaria îi oferă variante exagerate, uneori hilar de prost gust, care parodiază estetica filmelor comerciale și a operelor de referință ale genului. Secvențele generate de calculator combină imagini reale cu elemente sintetice, sugerând un viitor al cinematografiei în care creativitatea umană este înlocuită de standardizare și banalitate.
Povestea se împletește cu o a doua narativă, cea a unui vampir angajat într-un spectacol jalnic din Sighișoara, jucat de Gabriel Spahiu. Acesta, epuizat și dezamăgit, încearcă să evadeze din rolul său degradant, într-o tentativă disperată de a-și recâștiga demnitatea. Scena se transformă într-o alergare haotică prin străzile orașului, unde localnici, înarmați cu bâte, îi urmăresc să-i elimine.
Prin intermediul acestor povești paralele, Jude critică nu doar dependența de tehnologie, ci și exploatarea culturală și economică. Filmul devine o reflexie asupra modului în care istoria și miturile românești sunt comercializate și transformate în produse de consum pentru publicul contemporan.
Cu o durată de aproape trei ore, „Dracula” este o experiență intensă, uneori obositoare, dar plină de momente care provoacă și râsete, și neliniște. Este o operă care, deși excesivă în limbajul său vizual și tematic, reușește să transmită un mesaj puternic despre pericolul de a renunța la autenticitate în favoarea eficienței artificiale.