Brașov va semna miercuri contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar implementării trenului metropolitan. Acest pas reprezintă o etapă esențială în demersul de a conecta municipiul Brașov cu aeroportul din Ghimbav și de a asigura legături feroviare eficiente între localitățile din zona metropolitană.

Proiectul, derulat în colaborare cu Consiliul Județean, Primăria Brașov, Asociația de Transport Metropolitan și CFR, vizează punerea în funcțiune a trei trasee dedicate navetiștilor. Acestea vor include TM1: Halta Stupini – Gara Brașov, cu stații în cartierele Bartolomeu și Tractorul; TM2: Codlea – Sfântu Gheorghe, cu opriri în Ghimbav (parc industrial), Aeroport și comuna Prejmer; și TM3: Zărnești – Dârste, cu puncte de oprire în toate gările existente și în noi locații.

Printre obiectivele proiectului se numără reabilitarea stațiilor CFR, amenajarea de noi puncte de oprire și achiziționarea de material rulant modern. Scopul principal este integrarea transportului feroviar într-un sistem metropolitan coerent, care să asigure conexiuni rapide, ecologice și eficiente.

Valoarea estimată a serviciilor de proiectare se ridică la 7.500.000 de lei, plus TVA, iar contractantul va avea un termen de 12 luni pentru finalizarea documentațiilor tehnice. Fondurile necesare vor provenit în mare măsură din programe europene nerambursabile, cu cofinanțare din partea autorităților locale.

La semnarea contractului vor participa reprezentanți ai Primăriei Brașov, Consiliului Județean, Regionalei CFR, Asociației de Transport Brașov și firmele responsabile de realizarea studiului.