Rakow Czestochowa a anunțat că a depus o plângere oficială la UEFA, solicitând excluderea echipei israeliene Maccabi Haifa din competițiile europene. Măsura vine ca urmare a unui banner controversat afișat de suporterii israelieni în timpul partidei dintre cele două formații, disputată pe stadionul Nagyerdei din Debrecen, Ungaria.
Pe banner a fost scris mesajul „Criminali din 1939”, acuză care a stârnit indignare în rândul oficialilor și fanilor polonezi. Rakow Czestochowa a respins cu fermitate acuzația, evidențiind că polonezii și-au riscat adesea viața pentru a proteja evreii și a lupta împotriva ocupației naziste.
În comunicatul publicat, clubul a subliniat că a solicitat UEFA să ia măsuri clare și să sancționeze echipa israeliană pentru încălcări repetate ale regulamentului. Reacțiile nu au întârziat să apară: atât Ambasada Israelului la Varșovia, cât și noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, au condamnat incidentul.
Meciul s-a jucat pe teren neutru din motive de securitate, iar Rakow Czestochowa s-a calificat în play-off-ul Conference League după o victorie clară, cu 2-0.