O furtună violentă a lovit marți seara zona metropolitană a Capitalei și județul Ilfov, determinând autoritățile să emită un avertisment meteorologic de gradul portocaliu. Rafalele de vânt au depășit 70 km/h, provocând căderi de copaci și blocaje în trafic.

Pe linia ferată dintre Buftea și Periș, un arbore doborât a întrerupt circulația trenurilor pentru scurt timp. Echiple de intervenție ale CFR au lucrat rapid pentru a degaja infrastructura și a restabili condițiile de siguranță. Circulația pe primul fir a fost reluată în cursul serii, iar lucrările continuă și pentru cel de-al doilea fir.

Vremea adversă a fost însoțită și de descărcări electrice și averse importante, cu acumulări de până la 15 litri pe metru pătrat. Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările inutile și să urmărească avertismentele oficiale emise prin sistemul Ro-Alert.