Meteorologii au emis avertismente pentru valuri de căldură extreme care vor afecta România începând de luni. Cele mai severe condiții se vor înregistra în județele Mehedinți și Dolj, unde va fi activ cod roșu. Temperaturile vor atinge valori cuprinse între 39 și 41 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de intens.

În aceleași perioadă, patru județe – Olt, Teleorman, Gorj și Vâlcea – se află sub cod portocaliu. Aici, termometrele vor indica între 37 și 39 de grade, iar nopțile vor fi tropicale, cu minimă care nu vor scădea sub 18-21 de grade.

Un cod galben de caniculă a fost declarat și în alte zone ale țării, printre care Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Călărași, București și o parte din județul Constanța. Temperaturile maxime vor varia între 33 și 37 de grade.

Pe lângă pericolul de căldură, vântul va adăuga pericol în estul țării. În județele Galați, Brăila, Vrancea, Buzău, Prahova și parțial Ialomița, se așteaptă rafale de până la 70 km/h.

Autoritățile recomandă prudență, hidratare continuă și evitarea expunerii directe la soare, în special în intervalul orar 10:00–18:00.