O comisie de eliberare condiționată din California a respins vineri cererile fraților Erik și Lyle Menendez, care au devenit cunoscuți în anii ’90 pentru uciderea părinților lor milionari. Decizia vine în pofida eforturilor de reabilitare și a susținerii publice pe care au acumulat-o în ultimii ani.
Cei doi, condamnați la închisoare pe viață în 1996 pentru crimele săvârșite în 1989, au solicitat eliberarea condiționată, invocând evoluția personală și participarea la programe educative în închisoare. Într-o audiere recentă, Lyle Menendez, acum în vârstă de 57 de ani, și-a exprimat regretele: „Îmi pare nespus de rău pentru durerea pe care am provocat-o familiei mele. Nu pot schimba trecutul, dar am învățat să fiu altfel.”
Comisia a motivat respingerea prin faptul că cei doi încă reprezintă un pericol pentru societate. S-a menționat, de asemenea, încălcarea regulilor penitenciarului de către Lyle, care a folosit telefoane mobile contrabandă, precum și un raport psihologic care îl descrie ca fiind manipulator și evaziv.
Cazul Menendez a captivat opinia publică încă de la început, iar povestea a revenit recent în atenție datorită unor producții media care au readus în discuție acuzațiile de abuzuri sexuale din partea tatălui. Susținătorii lor cer reevaluarea pedepselor, invocând circumstanțe atenuante.
Deși pedeapsa le-a fost redusă recent, ceea ce i-a făcut eligibili pentru eliberare condiționată, comisia a considerat că momentul pentru o astfel de măsură nu este oportun. Frații vor putea depune dinou cererea peste trei ani.
În acest timp, ei continuă să aștepte și o potențială decizie a guvernatorului Californiei de a comuta pedeapsa, sau șansa unui nou proces, pe care apărarea încearcă să-l obțină pe baza unor dovezi noi.