Autoritățile iordaniene au decis reinființarea serviciului militar obligatoriu, care va intra în vigoare din februarie 2026. Măsura, anunțată oficial luni, vizează consolidarea identității naționale și formarea caracterului tinerilor, într-un context regional marcat de instabilitate.
Noul program va include atât instruire practică, cât și teorie, având o durată totală de trei luni. Încorporările se vor desfășura în trei serii anuale, iar primul grup va cuprinde aproximativ 6.000 de tineri născuți în 2007 sau care vor împlini 18 ani până la 1 ianuarie 2026.
Serviciul militar obligatoriu a fost desființat în Iordania în 1991, pe motivul costurilor excesive. Până atunci, bărbații cu vârste între 18 și 40 de ani erau obligați să servească doi ani în armată.
Țara, care beneficiază în prezent de sprijin militar din partea Statelor Unite și găzduiește mii de soldați americani pe baza unui pact de apărare, face astfel un pas semnificativ în reorganizarea aparatului său de securitate.