O propunere de a găzdui la Roma un summit între președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin, dedicat conflictului din Ucraina, a fost respinsă de Moscova. Potrivit unor surse, Rusia a considerat Italia „prea apropiată de Kiev” pentru a asigura neutralitatea necesară.
Inițial, Trump a contactat-o direct pe prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, care și-a exprimat imediat disponibilitatea de a organiza întâlnirea. Propunerea a fost avansată oficial în cadrul unei reuniuni cu participarea altor țări, printre care Franța, Germania, Marea Britanie, Ucraina și Finlanda. Președintele ucrainean, Volodimîr Zelenski, a reacționat pozitiv, însă partea rusă a respins imediat ideea.
Un alt factor care a influențat decizia pare a fi mandatul internațional de arestare emis împotriva lui Putin de Curtea Penală Internațională. Acest aspect a limitat opțiunile de locații considerate sigure pentru liderul rus.
În schimb, Putin a menționat că are aliați dispuși să găzduiască evenimentul, printre care președintele Emiratelelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed. Alaska rămâne, totuși, locul ales pentru desfășurarea summitului.