Un festival de jazz ce va reuni 21 de formații din patru continente va avea loc de joi până duminică în județul Vâlcea. Evenimentul, organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, se va desfășura în trei locații distincte, oferind un program diversificat de concerte.

Printre artiștii care vor urca pe scene se numără formații din Argentina, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Elveția, Germania, Irlanda, Libia, Olanda, Tunisia și România. Festivalul aduce atât nume noi, precum Sarah Buechi Quintet, Sorvina sau Yumi Ito Quartet, cât și interpreți care au mai participat în edițiile anterioare, cum ar fi Soul Serenade sau Sorina Rotaru.

Programul începe joi, de la ora 18:00, la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, cu o serie de concerte dedicate exclusiv vociilor feminine din jazzul românesc, sub tema „Her Voice”.

Vineri, sâmbătă și duminică, evenimentul se mută la Salina Ocnele Mari, unde concertele vor începe de la ora 11:00. După-amiaza, publicul se va putea bucura de recitaluri la Muzeul Județean de Artă „Aurelian Sacerdoțeanu”, iar seara, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Jazz Cave Festival se afirmă drept unul dintre evenimentele muzicale importante ale verii, reunind artiști din întreaga lume și oferind un cadru inedit, în peisajul cultural al Vâlcei.