La peste trei luni de la preluarea puterii, noul cabinet german condus de cancelarul Friedrich Merz se confruntă cu presiuni din partea comunității de afaceri, care solicită transformarea promisiunilor electorale în reforme tangibile. Coaliția de guvernământ, alcătuită din CDU, CSU și SPD, a promis inițial un impuls puternic pentru economie, printr-o serie de măsuri fiscale și investiții majore în infrastructură și apărare.
Marii investitori și reprezentanți ai sectorului privat au exprimat încredere în direcția propusă, dar avertizează că ritmul actual al reformelor este încă prea lent. Oliver Bäte, directorul general al Allianz, a apreciat intenția declarată de a atrage resurse financiare substanțiale, în timp ce Thomas Schulz de la Bilfinger a menționat că țara se află într-un proces de depășire a unor decizii economice slabe, luate în ultimele două decenii.
Semnalele pozitive nu au lipsit: 61 de companii germane, printre care Siemens, Deutsche Telekom și Henkel, au anunțat un program de investiții de peste 630 de miliarde de euro până în 2028, demonstrând potențialul de relansare economică.
Cu toate acestea, cercetări recente indică o nemulțumire crescândă în rândul experților. Aproape jumătate dintre economiștii intervievați într-un studiu Ifo și Frankfurter Allgemeine Zeitung evaluează negativ primele 100 de zile ale guvernului, invocând lipsa de reforme structurale, birocrația excesivă și avansarea lentă în domenii cheie precum digitalizarea și tranziția energetică.
Reprezentanți ai marilor corporații, precum Roland Busch de la Siemens și Timotheus Höttges de la Deutsche Telekom, au cerut accelerarea proceselor de modernizare și investiții sustenabile în tehnologie. Carsten Knobel, șeful Henkel, a subliniat riscul de a pierde teren competitiv pe plan global dacă nu se intervin urgent în domeniile educației, birocrației și energiei.
Economia germană a înregistrat o evoluție modestă în prima jumătate a anului, oscilând între creștere și stagnare, ceeace amplifică presiunile asupra guvernului de a trece de la planuri la implementare. Liderii de afaceri insistă pe necesitatea unor măsuri clare și prompte pentru a stimula relansarea economică.