Kim Jong Un a decorat și a salutat militarii care au luptat în Ucraina, într-o ceremonie organizată la sediul Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord. Evenimentul a fost difuzat de televiziunea de stat, iar imaginile au devenit rapid populare pe rețelele de socializare.
În cadrul ceremoniei, liderul nord-coreean a fost filmat îngenunchind în fața portretelor unor militari decedați și depunând flori și decorații. De asemenea, Kim Jong Un l-a îmbrățișat pe unul dintre soldații întorși, într-o scena care a sugerat emoție intensă.
Potrivit agenției oficiale KCNA, unor comandanți li s-a decernat titlul de „Erou al Republicii Populare Democratice Coreea” pentru „fapte remarcabile” realizate în operațiuni din străinătate. Aceasta este prima dată când Phenian confirmă oficial implicarea trupelor sale în conflictul din Ucraina.
Surse din serviciile de informații sud-coreene estimează că aproximativ 10.000 de militari nord-coreeni au fost trimiși în regiunea Kursk anul acesta, alături de echipamente militare. Se estimează că sute dintre aceștia au pierit în lupte, iar alții au fost răniți.
Ceremonia de la Phenian a fost privită ca un gest simbolic de recunoaștere a sacrificiului militarilor, într-un context în care implicarea directă a Coreei de Nord în conflict rămâne un subiect de dezbatere internațională.