Ministrul Apărării Naționale a efectuat o vizită oficială la Kiev duminică, cu ocazia sărbătoririi Zilei Independenței Ucrainei. În cadrul deplasării, oficialul român a participat la o serie de evenimente dedicate comemorării militarilor ucraineni căzuți în luptă și a adus un omagiu prin depunerea unei coroane de flori.
Într-un mesaj public, ministrul a sublimat că fiecare zi de rezistență a Ucrainei contribuie la consolidarea siguranței României și a aliaților. El a menționat că gândurile sale sunt al celor care și-au pierdut viața în conflictul declanșat de agresiunea militară, precum și ale civililor nevinovați și familiilor afectate.
De asemenea, ministrul a luat parte la un forum dedicat cooperării în domeniul apărării, unde a prezentat sprijinul constant al României pentru Ucraina și implicarea activă a țării noastre în eforturile internaționale de consolidare a securității regionale.
În încheiere, a reiterat poziția fermă a României de alături de Ucraina, respingând orice formă de propagandă și presiuni venite din partea unor interese aliniate Moscovei.