Doar 47 dintre cele 196 de state membre ale Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice și-au confirmat până acum participarea la conferința COP30, programată să se desfășoare în perioada 10–21 noiembrie în orașul Belem din Brazilia. Autoritățile braziliene explică acest număr redus prin costurile foarte mari ale cazărilor.

Andre Correa do Lago, președintele conferinței și totodată ambasador al Braziliei, a declarat că prețurile ridicate pentru hoteluri și alte forme de cazare reprezintă principalul obstacol. El a menționat că oficialități braziliene au discutat cu reprezentanți ONU, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la dificultățile financiare cu care se confruntă în special țările în curs de dezvoltare.

Belem, situat în nordul Braziliei, în zona deltei Amazonului, are o capacitate hotelieră de aproximativ 25.000 de locuri. Însă, pentru un eveniment de mărimea COP30, se estimează că ar fi necesare peste 50.000 de locuri de cazare, ținând cont de prezența șefilor de state, oficialități, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și activiști.

Pentru a atenua problema, guvernul brazilian a inițiat un plan care include extinderea și modernizarea unităților de cazare existente, construcția de noi hoteluri, parteneriate cu firme de închirieri pe termen scurt și utilizarea unor nave de croazieră care vor fi ancorate în porturile din apropiere. Cu toate acestea, prețurile rămân foarte mari, iar autoritățile recunosc și probleme legate de capacitatea redusă a aeroportului local.

În ciida acestor provocări, Brazilia susține că Belem rămâne un loc simbolic pentru desfășurarea summitului, datorită poziției sale în inima Amazoniei, una dintre regiunile cele mai afectate de schimbările climatice.

Printre țările care și-au anunțat deja absența se numără Austria, al cărei președinte a motivat decizia prin costurile excesive și necesitatea reducerii deficitului bugetar.