Un grup de învățători protestează în fața Ministerului Educației, nemulțumiți de schimbările aduse prin Legea 141/2025. Aceștia susțin că noile prevederi afectează grav sistemul de învățământ, prin creșterea orelor obligatorii, reducerea burselor și comasarea unor unități școlare.
Protestatarii, aduși cu steaguri și pancarte, cer plecarea ministrului Daniel David și anunță că ar putea boicota startul noului an școlar. Pe pancarte se regăsesc mesaje precum: „Educația e un drept, nu statistică!” sau „Ne-am săturat să suferim noi pentru greșelile voastre!”.
În discursurile rostit la fața locului, cadrele didactice au criticat modul în care autoritățile abordează problemele educației, invocând clase supraaglomerate și lipsa personalului de sprijin. Manifestările se desfășoară de peste patru săptămâni, iar sindicatele au anunțat și un miting pentru data de 8 septembrie.