Regele Charles al III-lea a evoca vineri prețul uman și tragedia conflictelor armate, cu ocazia comemorării a 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în teatrul de operațiuni din Pacific. Ceremonia a avut loc la National Memorial Arboretum din Anglia, unde monarhul a depus o coroană de flori și a respectat un moment de reculegere.
La eveniment au participat 33 de veterani, cu vârste între 96 și 105 ani, care au luptat în Asia și regiunea Pacificului. Aceștia au fost onorați printr-o trecere a avioanelor militare, în prezența a aproximativ 1.500 de invitați.
Într-un mesaj publicat de Palatul Buckingham, regele a subliniat curajul veteraniilor, suferințele prizonierilor de război și pierderile imense suportate de populațiile civile, inclusiv în urma bombardamentelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki.
„Experiențele acestor oameni ne reamintesc că adevăratul cost al războiului depășește cu mult câmpurile de luptă, afectând toate aspectele vieții – o realitate ilustrată în mod tragic de conflictele care continuă să se desfășoare în lumea de astăzi”, a declarat monarhul.
Cu o zi înainte, primul-ministru Keir Starmer a primit veterani la reședința oficială de la Downing Street, unde a evidențiat că valorile pentru care au luptat aceștia rămân relevante și în contextul actual.
La 15 august 1945, Japonia a capitulat, punând capăt oficial celui de-al Doilea Război Mondial. Această dată este marcată în Regatul Unit ca Ziua Victoriei în Pacific, amintind de sacrificiile și pierderile imense provocate de conflict.