Regizorul de film sud-coreean Park Chan-wook, celebru pentru producții precum „Oldboy” și „The Handmaiden”, a fost exclus din Writers Guild of America (WGA) după ce a continuat să lucreze în perioada grevei scenariștilor din 2023. Măsura a fost luată împreună cu excluderea scenaristului Don McKellar, cu care Park a colaborat la serialul HBO Max „The Sympathizer”.

Conform deciziei sindicatului, cei doi au încălcat regulamentul de grevă care a durat 148 de zile și a afectat semnificativ activitatea din industria cinematografică. Serialul „The Sympathizer”, o adaptare după romanul câștigător al Premiului Pulitzer scris de Viet Thanh Nguyen, urmărește povestea unui agent dublu nord-vietnamez stabilit în Statele Unite. Producția a beneficiat de interpretarea lui Robert Downey Jr. în multiple roluri și a fost primită pozitiv de critici.

Potrivit informațiilor, Park Chan-wook și Don McKellar nu au contestat excluderea. Aceștia sunt printre cei șapte scenariști sancționați de WGA în aprilie anul trecut, șase dintre ei fiind acuzați de nerespectarea regulilor de grevă, iar unul pentru încălcări constituționale. Patru dintre cei implicați au contestat decizia, dar sancțiunile au fost menținute ulterior.

În același context, sindicatul a anunțat suspendarea lui Anthony Cipriano până în mai și interzicerea permanentă de a ocupa funcții neallegate, din cauza implicării sale în proiectul „The Last Breath”.

Park Chan-wook, distins în 2022 cu premiul pentru cel mai bun regizor la Cannes pentru „Decision to Leave”, se află în prezent în post-producție pentru noul său film, „No Other Choice”, a cărui premieră este programată la Festivalul de Film de la Veneția.