Statele Unite au extins lista de măsuri restrictive vizând entități implicate în scheme financiare suspecte. Printre companiile sancționate se numără A7, A71 și A7 Agent, controlate de oligarhul fugar Ilan Șor și de banca rusă Promsviazbank. Anunțul a fost făcut public de Departamentul Trezoreriei SUA.
Sancțiunile vizează și platforma de schimb de criptomonede Grinex, înființată în Kârgâzstan de foști angajați ai Garantex, cu scopul de a ocoli restricțiile internaționale. Potrivit autorităților americane, Garantex a activat anterior în servirea piețelor din darknet și a grupurilor de ransomware. După pierderea licenței estoniene în 2022, platforma și-a continuat operațiunile prin metode care mascau tranzacțiile. În martie 2025, domeniul Garantex a fost blocat, iar activele înghețate, iar clienții au migrat către Grinex.
De asemenea, sancțiunile vizează firmele implicate în emiterea stablecoin-ului A7A5, legat de rubla rusă. Tokenul a fost emis de compania kârgâză Old Vector, iar dezvoltarea a fost realizată cu sprijinul firmelor controlate de Șor și Promsviazbank. Acesta a fost utilizat pentru a restitui fonduri clienților Garantex și pentru a evita sancțiunile financiare.