Un băiețel de doar un an și jumătate a fost transportat la spital după ce a căzut dintr-un autoturism care circula pe străzile din Viterbo, un oraș situat la aproximativ 80 de kilometri nord de Roma. Starea copilului nu este considerată gravă, însă incidentul a stârnit imediat reacția autorităților.
Potrivit informațiilor disponibile, în mașină se aflau, pe lângă micuț, încă trei persoane: fratele său mai mare, de trei ani, mama lor și un cunoscut al familiei, care era la volan. Cei doi copii stăteau pe bancheta din spate.
Cercetările preliminare ale poliției indică faptul că fratele mai mare i-ar fi desfăcut centura de siguranță celui mic, deschizând ulterior ușa și provocând căderea acestuia din vehiculul aflat în mișcare. În ciuda acestor declarații, la locul evenimentului nu a fost găsit niciun scaun auto pentru copii, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la condițiile reale în care a avut loc incidentul.
Șoferul, un prieten de familie, a susținut că scaunul de siguranță ar fi fost împrumutat imediat după accident, dar anchetatorii au primit acestă explicație cu rezervă. Procurorii din Viterbo analizează acum toate aspectele pentru a stabili dacă există neglijență sau alte responsabilități.