În inima Greciei continentale, departe de agitația litoralului și de strălucirea insulelor, se ascunde o lume aparte. Aici, printre văi adânci și creste stâncoase, 46 de sate construite din piatră păstrează o legătură veche de secole. O rețea de poteci pavate, poduri arcuite și scări săpate în stâncă leagă aceste comunități într-un labirint istoric ce a fost recunoscut de UNESCO ca Patrimoniu Mondial.
Zagorohoria, așa cum este cunoscută regiunea, se întinde la poalele Munților Pindus, aproape de granița cu Albania. Denumirea sa, care se traduce prin „satele din spatele muntelui”, reflectă izolarea care a păstrat autenticitatea acestor locuri. Drumurile moderne au pătruns aici abia în anii ’70, dar mult înainte de asta, locuitorii se deplasau pe cărări de piatră numite kalderimia, construite încă din secolul al XV-lea.
Aceste trasee nu sunt simple accese, ci adevărate opere de inginerie. Pavajul este însoțit de canale mici care direcționează apele pluviale, iar podurile au fost proiectate cu forme specifice pentru a rezista curentilor puternici. Fiecare detaliu arată o înțelegere profundă a mediului și o armonie de neegalat cu natura.
Pe lângă frumusețea peisajului, drumețiile de aici oferă o incursiune în istorie. Pe stânci sunt sculptate numele donatorilor care au finanțat porțiuni de drum, iar podurile seculare, precum cele din apropierea satului Kipoi, povestesc despre comunități unite și negustori care au străbătut imperiul.
Regiunea adăpostește și o biodiversitate remarcabilă. Aproape o treime din speciile de plante ale Greciei se găsesc aici, iar defileul Vikos, uneori numit „Marele Canion al Greciei”, oferă peisaje spectaculoase cu stânci abrupte și păduri luxuriante.
În ultimii ani, satele din Zagorohoria atrag nu doar turiști, ci și specialiști în arhitectură durabilă și mediu. Casele vechi de secole, construite din materiale locale și adaptate perfect condițiilor climatice, sunt studiate ca modele de eficiență și respect față de natură.
Astfel, potecile din Zagorohoria nu sunt doar căi de acces, ci punți către trecut și surse de inspirație pentru viitor. Ele ne amintesc că unele soluții vechi sunt, poate, cele mai durabile.