Uniunea Europeană a amânat anunțarea oficială a unui nou pachet de sancțiuni îndreptate împotriva Rusiei, potrivit unor surse diplomatice citate de agenții internaționale. Decizia vine în contextul presiunilor exercitate de Statele Unite, care solicită măsuri mai ferme din partea aliaților europeni înainte de a-și aplica propriile restricții.
Comisia Europeană urma să prezinte miercuri cel de-al nouăsprezecelea set de măsuri restrictive, dar anunțul a fost pus pe hold. Acest lucru se întâmplă după ce SUA au cerut țărilor membre G7 să impună tarife vamale substanțiale asupra unor state, precum China și India, care continuă să achiziționeze petrol din Rusia. Scopul declarat este acela de a reduce resursele financiare ale Moscovei și de a o determina să revină la masa negocierilor privind conflictul din Ucraina.
În prezent, experții din cadrul G7 lucrează la elaborarea unui document comun care să fie finalizat în următoarele două săptămâni. Propunerile americane vizează nu doar țări care cumpără energie din Rusia, ci și companiile și rețelele care facilitează transportul și comercializarea țițeiului rus.
Un aspect notabil este că până în prezent SUA au evitat să aplice sancțiuni directe Rusiei, deși au majorat tarifele vamale pentru India datorită continuării importurilor de petrol. În schimb, Washington așteaptă mai multă implicare din partea europeanilor.
Pentru Uniunea Europeană, introducerea unor taxe vamale împotriva unor parteneri comerciali importanți, precum China sau India, reprezintă o provocare semnificativă. Multe state membre, inclusiv Germania, au legături economice strânse cu aceste țări și ar putea fi afectate.
Deși UE a redus considerabil dependența de hidrocarburile rusești – ponderea importurilor scăzând de la 27% înainte de conflict la aproximativ 3% anul trecut – unele țări fără ieșire la mare, cum ar fi Ungaria și Slovacia, beneficiază încă de excepții temporare de la embargo.
Noul pachet de sancțiuni al UE, aflat în discuție, vizează aproximativ șase bănci și companii energetice rusești, precum și sistemele de plată, platformele de criptomonede și transportul de petrol.