Deși aplicațiile fizicii cuantice au transformat tehnologia modernă, esența teoriei rămâne un enigma. La o sută de ani de la apariția ei, fizicienii continuă să se împartă în interpretări contradictorii, conform unui studiu recent.
În anii 1920, cercetătorii au descoperit că particulele subatomice nu se supun legilor fizicii clasice. Electronii și fotonii, de exemplu, pot fi simultan unde și particule, iar proprietățile lor nu sunt definite până în momentul măsurării. Pentru a descrie acest comportament paradoxal, Erwin Schrödinger și Werner Heisenberg au dezvoltat ecuații matematice complexe, bazate pe probabilități.
Astăzi, aceste calcule stau la baza multor tehnologii, de la lasere la telefoane mobile. Dar în spatele lor se ascunde o întrebare fundamentală: Ce înseamnă cu adevărat fizica cuantică?
Un sondaj realizat printre peste 1.100 de specialiști a evidențiat profunde divergențe. Cea mai populară interpretare rămâne cea a școlii de la Copenhaga (36%), care susține că particulele nu au proprietăți fixe până când nu sunt măsurate, moment în care funcția de undă „colapsează” într-o stare definită.
Totuși, nu toți cercetătorii sunt convinși. Unii (15%) optează pentru teoria „lumilor multiple”, care presupune că fiecare rezultat posibil există într-un univers paralel. Alții cred că va apărea o teorie mai completă, care să explice fenomenele în mod mai clar.
Un alt punct de dezbatere este existența unei limite clare între lumea cuantică și cea macroscopică. 45% dintre fizicieni cred că există o astfel de barieră, în timp ce un procent egal respinge ideea.
În ciuda acestor controverse, cercetarea în domeniu continuă la fel de intens. Specialiștii în calculatoare cuantice sau criptografie se bazează pe formule fără a se întreba prea mult despre semnificația lor profundă.
Un lucru este cert: după un secol, fizica cuantică încă ne provoacă și ne fascinează. Iar misterul ei fundamental rămâne, pentru moment, fără soluție.