Spania a înregistrat cel mai intens val de caniculă din istoria măsurătorilor meteorologice, potrivit dator oficiale. Fenomenul, care a durat 16 zile în august, a depășit ca intensitate și recordul anterior stabilit în iulie 2022.
Temperaturile au fost cu 4,6 grade Celsius mai mari decât media tipică pentru un val de căldură, o diferență care confirmă tendința de agravare a acestor evenimente extreme. Agenția de meteorologie a evidențiat că șase dintre cele 77 de valuri de caniculă înregistrate din 1975 au prezentat anomalii termice de peste 4 grade, iar cinci dintre ele au avut loc după 2019.
Perioada dintre 8 și 17 august a fost cea mai fierbinte din istoria măsurătorilor moderne, cu implicații grave asupra sănătății publice. Potrivit estimărilor, aproape 1.150 de decese pot fi asociate cu acest episod extrem, deși sistemul de monitorizare nu poate stabili o relație de cauzalitate absolută.
Canicula a avut și consecințe devastatoare asupra mediului, alimentând incendiile forestiere care au mistuit sute de mii de hectare în Spania și Portugalia și au provocat opt victime.