Comunitățile străvechi din China și Asia de Sud-Est utilizau tehnici avansate de conservare a trupurilor prin expunerea la fum cu peste 10.000 de ani în urmă, cu mult înainte de apariția proceselor egiptene. Acest fapt a fost evidențiat într-un studiu recent care analizează rămășițe umane găsite în mai multe țări din regiune.
Spre deosebire de mumifiile egiptene, care au aproximativ 4.500 de ani, sau de cele din Chile, conservate natural datorită climatului arid, specimenele identificate în zone tropicale umide indică o metodă intenționată de prelucrare. Cercetătorii au observat inițial schelete cu poziții neobișnuite și urme de arsuri localizate, care nu corespundeau practicilor obișnuite de incinerare.
Prin analize comparative ale probelor osoase, specialiștii au demonstrat că acestea nu au fost supuse unor temperaturi extreme. Starea de conservare a oaselor a condus la concluzia că obiectivul principal era păstrarea integrală a corpului, nu arderea lui.
Datarea unor probe indică faptul că aceste ritualuri au fost practicate cu mai mult de 10.000 de ani în urmă, ceea ce reprezintă o revizuire semnificativă a cronologiei cunoscute până acum. Tehnicile de afumare erau deosebit de eficiente în mediile tropicale și puteau avea, pe lângă rolul practic, și o puternică dimensiune simbolică și culturală.
În unele culturi, procesul de uscare permitea comunității să păstreze legătura cu defunctul, iar unele credințe sugerau că spiritul răposatului putea circula liber în timpul zilei și reveni în trup noaptea. Această dorință de menținere a prezenței celor dragi reflectă o trăsătură profund umană, transhistorică și transculturală.